Rețele Electrice scoate la licitație lucrări de circa 42 de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii energetice în zona Valu lui Traian

Rețele Electrice scoate la licitație lucrări de circa 42 de milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii energetice în zona Valu lui Traian
Publicat: 20/06/2024, 15:47

Compania Rețele Electrice Muntenia, parte a grupului PPC în România, a lansat, prin intermediul sistemului informatic de achiziții publice, o procedură de achiziție de lucrări pentru modernizarea rețelelor de medie tensiune din zona localităților Valu lui Traian și Murfatlar, județul Constanța.

Valoarea licitației este de 41,8 milioane de lei, iar beneficiarul lucrării este compania Rețele Electrice Dobrogea.

Investițiile în rețelele de distribuție sunt un punct focal pentru a ne asigura un viitor energetic adaptat la nevoile actuale de electrificare. Proiectul pe care îl avem în zona Valu lui Traian – Murfatlar, susținut din fonduri europene, este doar unul dintre numeroasele exemple care arată ce eforturi financiare presupune modernizarea unui tronson de rețea existentă pentru ca aceasta să fie adaptată la nevoile actuale de consum și la condițiile meteo care au caracter extrem din ce în ce mai frecvent. Vorbim de o zonă în dezvoltare accelerată atât din punct de vedere rezidențial, cât și al activităților economice. În plus, este o arie unde în ultimii ani am văzut efectele schimbărilor climatice, cu furtuni în care viteza vântului a depășit pe durată îndelungată nivelul de 130-140 km/h. De aceea, pentru ca aceste comunități să aibă acces la o infrastructură energetică sigură și modernă, trecem în subteran o porțiune de rețea din zona respectivă și modernizăm posturilor de transformare de pe stâlp prin înlocuirea lor cu posturi în anvelopă de beton”, a declarat Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice.

Proiectul constă în modernizarea unei linii de medie tensiune și alte lucrări pentru îmbunătățirea calității serviciului de distribuție. Linia aeriană va fi trecută în subteran pe o lungime de 27,53 km, iar posturile de transformare vor fi modernizate și reconfigurate, și, de asemenea, vor fi construite alte noi posturi de transformare. Beneficiarii finali ai proiectului sunt peste 4.000 de clienți, persoane fizice și companii, deserviți de infrastructura de distribuție din zonă. Lucrările vor majora fiabilitatea rețelelor și vor asigura și posibilitatea racordării de noi clienți și majorarea consumului celor existenți.

Localitățile Valu lui Traian şi Murfatlar sunt alimentate cu energie electrică din stația de transformare Basarabi, echipată cu două transformatoare 110/20kV, de câte 25MVA (Mega Volt Amper) fiecare, cu o putere totală instalată de 50 MVA. De la aceasta, prin rețele de distribuţie de medie tensiune, sunt conectate posturi de transformare 20/0,4kV ce deservesc clienții din zonă; la finalul proiectului vor fi 24 de posturi trecute în anvelopă de beton, iar 6 posturi existente vor fi modernizate..

Ca parte a lucrărilor, linia electrică de medie tensiune vizată, alimentată din stația Basarabi, se va bucla cu o altă linie electrică de medie tensiune, alimentată dintr-o altă stație de transformare, cu scopul buclării celor două stații, în caz de nevoie, asigurând astfel continuitatea în alimentarea cu energie electrică.

În urma lucrărilor de modernizare, la nivelul rețelei de distribuție vor fi înregistrate reduceri ale pierderilor tehnice de energie din rețea și un impact atenuat asupra mediului. Proiectul are efect direct asupra calității serviciului de distribuție, prin creșterea gradului de digitalizare, ceea ce va duce la îmbunătățirea gestionării întreruperilor neplanificate.

Proiectul are o valoare totală de 52,3 milioane de lei (TVA inclus), și este co-finanțat prin Fondul pentru Modernizare cu o valoarea maximă de 34,66 milioane de lei.

Termenul de depunere a ofertelor este 26 iunie 2024, iar lucrările vor avea o durată de 25 de luni de la încheierea contractului.

Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer